Intalnire de lucru cu dl. Don Harwin, presedintele Consiliului Legislativ Australian

Astazi, 10 ianuarie 2012, in cadrul intalnirilor politice prilejuite de vizita oficiala in Australia si Noua Zeelanda, domnul deputat Mircea Lubanovici a avut o intrevedere cu dl. Don Harwin, Presedintele Consiliului Legislativ, Camera Superioara a Parlamentului NSW.

In cursul discutiilor, derulate intr-o atmosfera amiabila, au fost abordate mai multe teme de interes bilateral. Intre acestea, o atentie deosebita s-a acordat necesitatii aprofundarii dialogului politic prin realizarea de vizite reciproce la nivel parlamentar si al Executivului, analizarea posibilitatilor celor mai eficiente de extindere a cooperarii economice si imbunatatirea reprezentarii diplomatice in cele doua tari.

In acest sens, dl Lubanovici i-a inmanat dlui Harwin invitatia de a vizita Romania, adresata acestuia de catre Presedintele Senatului, dl Vasile Blaga si a mentionat dorinta partii romane ca primul-ministru al Australiei sa efectueze o vizita in Romania, iar cei doi ministri de Externe sa aibă o intrevedere la Bucuresti sau la Canberra.

S-a formulat propunerea ca Australia sa analizeze posibilitatea deschiderii unei ambasade la Bucuresti sau a unei misiuni consulare de profesie, care sa aiba si atributii in domeniul economic.

Cu acest prilej, intrucat deputatul Lubanovici a mentionat proiectele romanesti in derulare in domeniul mineritului si energetic, omologul sau Harwin a propus ca oferta romaneasca sa fie cunoscuta in cel mai scurt timp cu putinta prin Consulul General al Romaniei, dl Floricel Mocanu, la Australian-European Business Council.

In incheierea intrevederii, demnitarul australian a anuntat ca este onorat de invitatia adresata si ca ia in calcul un raspuns favorabil.

Deputatul Lubanovici i-a inmanat placheta Parlamentului Romaniei si a apreciat faptul ca, in onoarea României, cu prilejul prezentei sale la Parliament House, in curtea institutiei a fost arborat tricolorul romanesc.

You can leave a response, or trackback from your own site.
Powered by WordPress