Un nou abuz al justiției asupra unor cetăţeni români, de data aceasta din Finlanda!

Semnalăm tuturor autorităţilor române un alt caz de încălcare gravă a drepturilor omului ale unui cetățean român: o mamă a trei copii – dna Camelia Smicală-Jalaskoski – ce locuiește în Finlanda – este victima unor grave abuzuri din partea justiției și poliției finlandeze, precum și a Serviciului de protecție a copilului din Finlanda – Lastensuojelu.

oliția finlandeză a refuzat să facă cercetări asupra violenței domestice prin care dnei Smicală-Jalaskoski i-a fost afectat – în 2010 şi 2016 – dreptul la viaţă şi la integritatea fizică; plângerile făcute la poliție atât împotriva fostului soţ finlandez, care a agresat-o, cât şi împotriva executorilor judecătoreşti – care au folosit măsuri brutale, excesive şi nenecesare în timp ce puneau în aplicare o sentinţă abuzivă a justiţiei – nefiind soluţionate! Mai mult chiar, reprezentanții Serviciului de protecție a copilului din Finlanda – Lastensuojelu – chemați și ei, conform procedurii finlandeze pentru apeluri din cadrul serviciului de urgență 112, au asistat impasibili, în vara aceasta, la agresarea celor doi copii şi a mamei care încerca să şi-i protejeze!

Comisia noastră a fost sesizată în cazul dnei Smicală, la apelul pentru susţinere adresat de domnia sa, autorităților române, apel din care prezentăm extrasele esenţiale:
”Timp de 8 ani protecția copilului şi poliția finlandeză au refuzat să ne asculte. Tatăl copiilor nu a plătit niciodată pensie alimentară și toți oficialii finlandezi ne-au agresat psihic, din motive de xenofobie, apărând tatăl, care ne-a agresat. Sistemul juridic finlandez a apărat tatăl, lui i s-a dat avocat din oficiu. Eu nu am primit avocat și nici copiii ( deși, potrivit legii finlandeze, aveau și ei acest drept!- n.n.)

Copiii au refuzat să-și vadă tatăl agresor și ca urmare, sistemul juridic finlandez m-a obligat să plătesc amenzi uriașe (două amenzi însumând 40.000 euro), chiar dacă eu nu m-am opus relației tată-copii. Cei trei executori judecătorești care au venit la noi acasă nu au prezentat nicio hârtie oficială, ci ne-au agresat pe mine și pe copii. Copiii au fost duși la casa de copii, fără nicio hotărâre oficială.. Consider că timp de 10 ani, oficialitățile finlandeze au încălcat toate drepturile omului în cazul nostru, precum și legile finlandeze.”

Apreciem că, în cazul dnei Camelia Smicală-Jalaskoski, s-au încălcat grav drepturile omului, drepturi garantate de convențiile și tratatele internaționale la care Finlanda este parte semnatară, precum și cele garantate de Constituția finlandeză (art.6 și art.7) și de legislația finlandeză – cel mai grav dintre toate fiind refuzarea accesului la justiție de către autoritățile judecătorești, atât în cazul contestării amenzilor injuste, cât şi în cazul sentinţei nedrepte prin care i s-au încredinţat copiii fostului soţ.

După cum am fost informaţi recent de dna Smicală, instanţa care dăduse sentinţa nedreaptă prin care încredinţa copiii către tată, a decis – fără să-i fi permis dnei Smicală atacarea acesteia – să-şi anuleze sentinţa anterioară şi a hotărât încredinţarea copiilor către mamă. Din nefericire, în continuare, Serviciul de protecţie socială a copilului, Lastensuojelu, refuză să aplice ultima decizie a instanţei!…

Considerăm că au fost, de asemenea, violate următoarele articole din Convenția Europeană a drepturilor omului (Roma, 1950): art.5 – referitor la libertatea și integritatea persoanei, art.6 – referitor la asigurarea unui proces echitabil, precum și art.14 – referitor la discriminare, în funcție de originea etnică și sex, în acest caz.
De asemenea, apreciem că – în calitate de stat-membru al Uniunii Europene – Finlanda a încălcat FLAGRANT mai multe drepturi ale unui cetățean european, dna Smicală-Jalaskoski, ce sunt prevăzute în Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene (2000), astfel: art.3 – dreptul la integritatea propriei persoane, art.6 – dreptul la libertate și securitate, art.20 – egalitatea în fața legii, art.22 – discriminarea pe bază de origine etnică și limbă, art.24 – drepturile copilului, art.47 – dreptul la un proces echitabil și art.48 – prezumția de nevinovăție și dreptul la apărare.

În sprijinul celor de mai sus poate fi accesat site-ul
http://yle.fi/…/academic_disputed_theory_used_in_ch…/8984022, aparţinând Televiziunii finlandeze – unde există ştirea referitoare la abuzurile la care a fost supusă concetăţeana noastră.

Considerăm că cetățenii români – care aparțin unui stat membru al Uniunii Europene ca și Finlanda – nu trebuie tratați ca nişte “cetățeni europeni de mâna a doua”, de aceea trebuie să cerem împreună autorităţilor finlandeze să respecte drepturile fundamentale ale românilor, în calitate de cetățeni europeni, precum și legăturile sacrosancte dintre părinți și copii.

Potrivit convingerilor noastre, este de datoria Românilor şi, mai ales, a celor din Diaspora să ia atitudine, ca și-n alte cazuri, faţă de aceste grave abuzuri la adresa unor cetățeni români comise de către justiția, poliţia şi Serviciul de protecție a copilului din Finlanda.

Mircea Lubanovici

Președinte al Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării din Camera Deputaților

Both comments and pings are currently closed.
Powered by WordPress