SUSŢIN ÎN MOD CATEGORIC MOŢIUNEA DE CENZURĂ!

Onorat Prezidiu, doamnelor şi domnilor deputaţi,
Prin declaraţia de faţă doresc să îmi exprim ataşamentul şi respectul pe care le am faţă de valorile şi principiile democratice, faţă de libertate şi toleranţă, faţă de justiţie şi de statul de drept. Cu atât mai mult, susţin importanţa şi puterea votului ca mecanism de bază al unui stat democratic. Cred cu tărie aceste principii fundamentale sunt cele care au motivat românii să iasă în stradă în decembrie 1989. Din nefericire, aceleaşi argumente i-au îndemnat pe români să protesteze şi în noiembrie 2014, la aproape 25 ani de la Revoluţie.

De ce? Pentru că Guvernul Ponta încalcă, în mod repetat, regulile democratice! Pentru că, în viziunea şefului acestui Guvern, votul este o simplă lozincă! Şi cum ar putea fi altfel când justiţia a condamnat un ministru în funcţie pentru că a determinat falsuri în listele electorale?! Acelaşi ministru penal a colaborat cu premierul pentru a sfida orice normă democratică prin împiedicarea deliberată a Diasporei în a-şi exprima votul la alegerile prezidenţiale!

Şi atunci, stimaţi colegi, cum am mai putea susţine un Guvern ce nu face decât să îşi arate dispreţul pentru democraţie? Cum mai putem acorda votul de încredere acestui cabinet care nu respectă Constituţia şi comite abuzuri, încălcând astfel drepturile fundamentale ale cetăţenilor?!

Am convingerea că principiile pe care le-am enunţat la începutul discursului motivează pe deplin aprobarea moţiunii de cenzură depusă de partidul pe care îl reprezint. Cred că şi în cadrul majorităţii parlamentare sunt membri pentru care votul politic al românilor înseamnă un vot de încredere şi nu o lozincă sau un slogan electoral!

Stimaţi colegi, Guvernul Ponta a acţionat cu bună ştiinţă împotriva interesului cetăţenilor români din afara graniţelor ţării, implementând o diversitate de metode prin care să restrângă dreptul de vot al acestora! Aşa cum am afirmat în repetate rânduri, acest Guvern merită un premiu pentru ingeniozitate atunci când e vorba de nerespectarea drepturilor democratice!

Consideraţi, stimaţi guvernanţi, că românii vor uita prea curând măsurile prin care aţi încercat descurajarea Diasporei în a vota? Credeţi că românii vor uita cozile interminabile la care i-aţi supus în faţa secţiilor de vot sau folosirea gazelor lacrimogene asupra lor? Credeţi că toate umilinţele şi tratamentele inumane din noiembrie 2014 vor fi şterse cu buretele?

Ca şi cum toate aceste fapte nu ar fi suficiente, Guvernul Ponta ne arată în fiecare zi cum desconsideră Constituţia, democraţia şi statul de drept! În primul rând, prin blocarea deliberată a votului prin corespondenţă. În ciuda declaraţiilor duplicitare, Guvernul şi majoritatea politică refuză adoptarea unei soluţii care ar permite consolidarea democraţiei. Ne arătaţi astfel cum folosiţi orice metodă pentru a bloca drepturile românilor din afara ţării şi la alegerile parlamentare din anul 2016.

De altfel, încălcarea normelor democraţiei este caracteristica de bază a Guvernului Ponta, “cel mai cinstit Guvern” în cuvintele premierului anchetat penal. Iar aceste fapte nu pot rămâne nesancţionate! În calitate de cetăţean al României, precum şi de deputat de diaspora, nu pot ignora derapajele puterii! Pentru că îngăduirea lor înseamnă acceptarea şi legitimarea acestora! De aceea susţin şi votez favorabil moţiunea de cenzură în mod categoric şi vă îndemn, stimaţi colegi parlamentari, să faceţi acelaşi lucru dacă democraţia şi votul nu sunt nici pentru dumneavoastră simple lozinci!

Deputat PNL Mircea Lubanovici
11.06.2015

You can leave a response, or trackback from your own site.
Powered by WordPress