Pledoarie pentru o lege electorală mai accesibilă pentru românii din diaspora

În calitate de deputat ales în Colegiul nr.3 Diaspora, dar şi de cetăţean al Statelor Unite ale Americii, doresc să-mi exprim cu claritate convingerea că toţi românii din Diaspora merită pe deplin să beneficieze de o lege electorală, conform căreia să voteze în condiţii mai accesibile, fără a consuma atâta timp şi, implicit, resurse materiale în acest scop nobil.

În acest context, reamintesc compatrioţilor mei din ţară că românii din SUA, Canada şi Australia, pe care-i reprezint – ţări care reunesc 35 de secţii de votare – se deplasează de multe ori de la sute de kilometri depărtare, cheltuind bani şi timp, pentru a-şi exercita dreptul democratic de a vota, în semn de iubire şi loialitate faţă de patria-mamă.

Proiectul de lege privind votul prin corespondenţă pentru românii din străinătate – iniţiat de ministrul de externe, Teodor Baconschi – vine tocmai să rezolve aceste probleme ale alegătorilor români din Diaspora, ca şi o iniţiativa legislativă similară aparţinând colegei de partid, doamna deputată Raluca Turcan.

Proiectul de lege al Ministerului Afacerilor Externe privind votul prin corespondenţă vine să rezolve aceste neajunsuri şi să asigure accesul mai amplu, mai uşor şi mai puţin costisitor al românilor din străinătate la procesul electoral din România, eliminând în acelaşi timp supraaglomerarea secţiilor de vot din străinătate şi asigurând o alternativă de exprimare a votului pe care multe democraţii avansate o utilizează deja cu succes. Menţionez că votul prin corespondenţă există în multe dintre ţările occidentale cu democraţie consolidată.

Pentru cetăţeanul român din străinătate, votul prin corespondenţă creează o modalitate alternativă de vot fără a exclude însă modalitatea tradiţională de vot. Pe de altă parte, dacă alegătorul doreşte să-şi exercite dreptul de vot chiar în ziua alegerilor, direct în secţiile de vot deschise de ambasadele sau consulatele României, acesta va avea în continuare această posibilitate, cu condiţia să vină la secţia de vot cu certificatul de alegător şi cu buletinul de vot nefolosit.

Pe de altă parte, este vorba doar de avantaje – potrivit noului proiect de lege – şi pentru românii aflaţi în străinătate, dar fără domiciliul stabil acolo (doar aceştia pot vota la ambasade), care nu pot vota pentru că au în actul de identitate o adresă diferită faţă de locul în care trăiesc de fapt.

Dreptul de a alege este garantat de Constituţie, dar cu toate acestea mulţi cetăţeni – în 2008 a fost vorba de cel puţin un milion, se pare – nu şi l-au putut exprima, tocmai din această cauză.

Având în vedere cele prezentate, susţin şi salut – împreună cu alegătorii mei – aceste iniţiative legislative menite să îmbunătăţească sistemul de votare din România şi să transforme pentru românii din Diaspora exercitarea dreptului la vot dintr-o corvoadă într-o acţiune simplă.

Both comments and pings are currently closed.
Powered by WordPress