Pentru ca România să crească, vocea diasporei trebuie ascultată!

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Am venit în faţa dumneavoastră în repetate rânduri cu apeluri pentru rezolvarea problemei consulatelor din diaspora, pentru votul electronic şi prin corespondenţă, pentru alegeri corecte şi respect faţă de diaspora sau pentru a corecta unele derapaje de la democraţie ale Guvernului sau instituţiilor statului român. De această dată, însă, vin cu un răspuns direct de la cei pe care îi umiliţi, îi desconsideraţi şi îi limitaţi când vine vorba de exercitarea unui drept fundamental – Românii din Diaspora.

Fac acest lucru pentru că evoluţia României ca naţiune este imposibilă atât timp cât diaspora este ignorată!
Iată că de data aceasta, doamnelor şi domnilor parlamentari, folosind o practică învăţată în sistemul american, românii din diaspora, se adresează dumneavoastră prin mine (reprezentantul lor în Camera Deputaţilor) pentru a vă transmite acest mesaj:

„Ştim că unii sunteţi surprinşi că aţi câştigat, iar alţii că aţi pierdut alegerile prezidenţiale din 16 noiembrie 2014. Casele de pariuri, analiştii cumpăraţi, televiziunile şi ziarele obediente stabiliseră deja câştigătorul şi învinsul. Poporul însă a arătat că este suveran şi a decis altfel.

Responsabili de acest rezultat sunteţi dumneavoastră, politicienii. Prin deciziile proaste pe care le-aţi luat în ultimii 25 de ani ne-aţi făcut pe mulţi, pe foarte mulţi, să plecăm din România şi să ne luăm lumea în cap. Am ajuns, astfel, în ţări democratice unde am învăţat cum funcţionează democraţia, cum este să trăieşti într-o ţară care-ţi oferă oportunitatea să prosperi. Am învăţat ce înseamnă toleranţă şi respect.
O astfel de ţara ne dorim şi în România. O Românie democratică, fără corupţie, care oferă oportunităţi românilor să rămână în ţară, iar celor de afară să se întoarcă. O Românie în care să avem toată familia împreună, să muncim şi să trăim decent fără grija zilei de mâine. O Românie în care copiii să înveţe în şcoli moderne şi bolnavii să fie trataţi în spitale performante!

Tot aici am înţeles puterea votului. Cel mai mare câştig pentru România este că românii din ţara au înţeles acum câtă putere stă în mână lor atunci când ies la vot în număr mare.

Votul acesta a fost un vot împotriva unei clase politice arogante, dispreţuitoare şi nepăsătoare faţă de români. Modul în care au fost trataţi românii din Vestul Europei a fost degradant atât pentru ei ca oameni, cât şi pentru noi ca ţară. Cei responsabili trebuie să răspundă pentru faptul că au umilit o naţiune întreagă.
Votul acesta a fost un vot împotrivă modului umilitor în care ne trataţi bunicii şi părinţii oferindu-le pomeni electorale în preziua votului. Este degradant pentru ei şi sfidător pentru noi. După ce voi le furaţi votul tot noi din afară trebuie să le trimitem bani să poată trăi decent într-o Românie cu preţuri europene dar cu salarii şi pensii mizere. Între pomana voastră şi telefonul nostru din ziua votului, cu siguranţă că românii ne vor ascultă pe noi cu cine să voteze. Vrem ca părinţii şi bunicii noştri să trăiască într-o Românie unde să aibă pensii şi salarii decente astfel încât să îşi poată cumpără ce doresc.
Votul acesta a arătat că românii vor ca ţara lor să nu se ducă înapoi spre est, spre Rusia şi China, ci să-şi continue direcţia vestică.
Modele politice chinezeşti, marxiste şi maoiste sunt străine de poporul român!
Votul de duminica trecută a arătat că românii sunt preocupaţi de securitatea României. Opriţi-vă de la a mai face afirmaţii ofensatoare la adresa partenerilor occidentali şi de a acţiona într-un mod care să sperie întreaga lume civilizată, cum s-a întâmplat în “marţea neagră”.
A fost un vot împotriva modului manipulator şi înjositor în care politicul s-a folosit de Biserică şi de religie în aceste alegeri. Nu-i mai învrăjbiţi pe români pe motive religioase, ci folosiţi-vă fiecare de religia proprie să fiţi mai buni şi mai drepţi, prin acţiunile dumneavoastră să aduceţi îmbunătăţiri legilor ţării noastre.

Votul din 16 noiembrie a fost un prim semnal că românii vor o clasă politică reînnoită!

Profitaţi de timpul rămas până la următoarele alegeri să îmbunătăţiţi viaţă românilor, altfel vom alege alţi reprezentanţi care să o facă! Si nu ne mai atacaţi cu slogane similare celor din anii ’90 pentru că s-a constatat că sunt ineficiente. Indiferent că suntem în ţară sau în diaspora, cu toţii suntem români şi ne dorim o Românie prosperă şi fără corupţie.

Vă solicităm, în încheiere, să introduceţi de urgenţă legea votului prin corespondenţă şi a votului electronic, pentru a nu mai fi nevoiţi să conducem sute de kilometri pentru a ne exprima votul!

Apreciem faptul că aţi respins legea amnistiei şi graţierii şi ne aşteptăm ca de aici încolo toate cererile de arestare preventivă să primească aviz favorabil în cel mai scurt timp posibil.”

Am prezentat în faţa dumneavoastră, stimaţi colegi, această declaraţie politică pe care am primit-o de la constituanţii mei din Statele Unite, membri ai grupului intitulat: “Coaliţia românilor pentru combaterea corupţiei”, în numele cărora semnează: Pr. Cristian Terhes – Preşedinte Romanian Community Coalition.

Dumnezeu să binecuvinteze România şi pe toţi românii oriunde s-ar afla ei.

Mircea Lubanovici – Deputat Colegiul 3 Diaspora
25.11.2014

You can leave a response, or trackback from your own site.
Powered by WordPress