După loviturile aduse în justiţie, iată că asistăm acum la o nouă încălcare a statului de drept prin încercarea de a controla televiziunile şi, implicit, se aduc grave prejudicii libertăţii de exprimare.
Declaraţie politică
O noua încercare de a controla televiziunile!
Onorat Prezidiu,
Doamnelor şi domnilor deputaţi,
După loviturile aduse în justiţie, iată că asistăm acum la o nouă încălcare a statului de drept prin încercarea de a controla televiziunile şi, implicit, se aduc grave prejudicii libertăţii de exprimare. Este evident că Ordonanţa de urgenţă prin care se corelează suspendarea licenţei audiovizuale de insolvenţă reprezintă de fapt o încercare de a controla televiziunile şi, în esenţă, mesajele pe care le transmit.
Cât timp aţi fost în opoziţie, stimaţi guvernanţi, aţi apărat din plin libertatea presei şi a dreptului de exprimare câtă vreme erau în interesul dumneavoastră! Le-aţi apărat chiar şi atunci când ştiaţi că difuzează falsuri, manipulări ale realităţii sau invenţii – toate au fost acceptate pentru că aduceau prejudicii de imagine puterii şi beneficii pentru voi. Acum, când rolurile s-au schimbat, se pare că nu mai puteţi accepta monstrul pe care l-aţi creat. Şi, în loc să reglementaţi mai bine domeniul, pentru o prezentare cât mai echilibrată şi obiectivă a realităţii, preferaţi să rezolvaţi problema în cel mai brutal mod cu putinţă prin suspendarea licenţei. Mesajul este clar – toleraţi libertatea presei atât timp cât nu vă încurcă planurile!
Este regretabil că, sub amăgirea îmbunătăţirii colectării taxelor, se îngrădesc drepturile fundamentale ale democraţiei. Pretextul pe care ni-l aruncaţi în faţă, obligaţiile ce derivă din acordul cu FMI, nu stă în picioare atât timp cât modul în care aţi adoptat Codul insolvenţei – prin Ordonanţa de urgenţă – încalcă chiar prevederile pe care le invocaţi! Onoraţi guvernanţi, chiar dumneavoastră v-aţi angajat că procedura privind insolvenţa va trece prin Parlament şi va fi supusă dezbaterii şi amendamentelor în aşa fel încât rezultatul final să fie unul eficient. Ce aţi făcut în schimb? Aţi adoptat în mod laş o Ordonanţă de guvern, fără dezbatere, fără consultarea grupurilor interesate, fără posibilitatea îmbunătăţirii ei! În ce scenariu este eficientă suspendarea activităţii ce produce venituri, venituri necesare pentru a acoperi datoriile? În ce scenariu este democratică adoptarea unei asemenea proceduri fără dezbatere şi transparenţă? În ce scenariu este productivă încălcarea acordurilor cu FMI pe care chiar dumneavoatră vi le-aţi asumat?
Ce este şi mai grav este că principala instituţie abilitată în a îmbunătăţi această Ordonanţă – Avocatul Poporului – face un simulacru de sesizare care nu atacă principala problemă a noului Cod, ci sesizează probleme superficiale. Faptul nu arată decât politizarea excesivă a instituţiilor de stat şi vă asigură un cadru liniştit pentru a vă servi propriile interese. Să mai spun ca aţi ignorat numeroasele sesizări privind neconstituţionalitatea celebrului articol 81, care pe lângă faptul că încalcă libertatea presei, este şi profund discriminatoriu, vizând exclusiv domeniul audiovizual?
Cu amărăciune constat că acest guvern devine cunoscut prin atacurile aduse la independenţa justiţiei, prin piedicile puse luptei împotriva corupţiei şi acum, iată, prin măsurile care vizează supunerea mass-media şi condamnarea firmelor care se află în dificultate la faliment. Vă întreb, stimaţi guvernanţi, asta înţelegeţi prin stat de drept şi democraţie? Aşa credeţi că România şi cetăţenii săi se vor dezvolta? Sau acum nu mai contează decât progresul şi interesele voastre?
Deputat-PDL Mircea Lubanovici