Mesajul de Craciun al presedintelui Klaus Iohannis

Presedintele Klaus Iohannis a transmis, marti, primul mesaj de Sarbatori din mandatul sau la Palatul Cotroceni, in care vorbeste despre copiii cu parinti plecati la munca in afara tarii, dar si despre reunirea acestor familii.

Intr-un mesaj cu prilejul Craciunului postat pe site-ul Administratiei Prezidentiale, seful statului spune ca aceasta sarbatoare este “a familiei si a copiilor” si a vorbit despre cei care au stat la cozi in diaspora, pentru a-l vota la alegerile prezidentiale.

Nu in ultimul rand, Klaus Iohannis isi directioneaza mesajul “tuturor copiilor Romaniei”.

Iata mesajul integral de Craciun al presedintelui Klaus Iohannis:

“Dragii mei,

Craciunul este o sarbatoare a familiei si a copiilor. In Romania se afla, insa, cei mai multi copii despartiti de parinti din Uniunea Europeana. Siliti de greutati sa paraseasca tara si sa munceasca in strainatate, multi parinti isi vad copiii o data sau de doua ori pe an. Unii ii vad o data la cativa ani. Singuratatea, abandonul, frica de ziua de maine, absenta dragostei ii transforma pe copiii ramasi acasa in cetateni care cu greu vor sti sa-si gaseasca un loc in societate. Cum sa fie generosi si cum sa daruiasca dragoste in jurul lor cand nimeni nu i-a invatat caldura sufleteasca a unui camin?

Romanii care au stat la cozi interminabile, pe ploaie si frig, ca sa ma voteze au facut acest lucru si cu gandul la copiii lor. Au sperat ca vor avea in sfarsit o sansa sa se intoarca in tara si sa traiasca o viata de familie linistita. Voi face tot ce imi sta in putinta pentru ca familiile sa se reuneasca pe parcursul mandatului meu si ranile lasate de despartirea indelungata sa fie vindecate.

De Craciun, crestinii se aduna in jurul bradului, canta colinde si mananca bunatati cinstind nasterea Pruncului Iisus in ieslea din Betleem. Gandurile mele se indreapta in aceste zile de sarbatoare catre toti copiii ai caror parinti sunt departe, catre toti parintii care duc dorul copiilor lor, catre toate familiile de romani din tara si din strainatate.

Va urez tuturor Craciun binecuvantat, incredere in viitor si speranta in viata tuturor copiilor Romaniei”.

You can leave a response, or trackback from your own site.
Powered by WordPress