Lansarea proiectului social-caritabil “Sprijin direct de la om la om”

Pornind de la necesitatea soluţionării problemelor copiilor orfani, a persoanelor cu dizabilităţi sau cu nevoi speciale şi, din dorinţa de a contribui la îmbunătăţirea vieţii acestora, fiind inspirat de modul în care în ţările occidentale (în special în Statele Unite ale Americii), persoane private, dar şi organizaţii caritabile, se implică în ajutorarea directă a celor cu nevoi speciale, propun lansarea unui proiect social-caritabil ce ar fi de un real beneficiu persoanelor menţionate, în special acum, în condiţiile contracţiei bugetare cu care se confruntă atât România, cât şi Republica Moldova.

Acest proiect, ce constituie o iniţiativă personală, pe care l-am denumit “Sprijin direct de la om la om” (“One to One Assistance”) constă în “adoptarea la distanţă”, din punct de vedere moral, dar şi în acordarea de sprijin material, însă fără efectuarea procedurilor legale clasice de adopţie a copiilor orfani sau persoanelor considerate a fi cazuri speciale, în viaţa socială din România, precum şi din Republica Moldova.

Sprijinul concret poate consta în: plata tratamentelor medicale urgente; plata şcolarizării în instituţii specializate a copiilor cu nevoi speciale; burse de studii pentru copiii merituoşi (“excel students”); o contribuţie financiară lunară pe termen nelimitat, hotărâtă individual de persoana sau organizaţia care este implicată în procesul de “adopţie la distanţă”, precum şi orice altă formă de sprijin material, pe care nu l-am menţionat aici, dar care ar fi de un real beneficiu persoanelor din obiectivul acestui proiect.

Proiectul social-caritabil “Sprijin direct de la om la om” ia în considerare atât implicarea persoanelor filantropice şi a organizaţiilor neguvernamentale, nu doar din SUA sau România, cât şi a organizaţiilor cu caracter religios-caritabil şi chiar a bisericilor româneşti din întreaga lume.

Totodată, vă invit, pe această cale, stimaţi colegi deputaţi, să participaţi împreună cu mine la acest proiect generos menit să uşureze viaţa familiilor din categoriile sociale defavorizate.

Am convingerea că este şi de datoria noastră să ajutăm, după posibilităţile individuale, la protejarea unor conaţionali aflaţi în nevoi speciale în aceste momente dificile cauzate de criza economică mondială.

Deputat Mircea Lubanovici

Both comments and pings are currently closed.
Powered by WordPress