La mulți ani, România! La mulți ani, români!

Dragi compatrioți,

Astăzi, când sărbătorim 98 de ani de la momentul care a marcat cea mai mare împlinire din istoria noastră modernă, de când la Alba Iulia s-a înfăptuit Marea Unire a tuturor românilor ca expresie a conştiinţei unităţii de neam, limbă şi cultură, îmi face o deosebită plăcere să vă adresez cordiale urări de sănătate și prosperitate.

În această zi încărcată de emoție, cu mândrie şi recunoştinţă cinstim memoria străbunilor noștri, care ne onorează și în același timp ne obligă la păstrarea nealterată a demnității naționale și la respectarea tradițiillor care ne dau identitate și care s-au născut într-o unitate firească cu frumusețea naturală recunoscută a meleagurilor Patriei.

1 Decembrie, la fel ca toate momentele de referinţă ale afirmării
neamului nostru ne îndeamnă la solidaritate civică și responsabilitate, ne reamintește faptul că unirea face puterea și că doar împreună, cu optimism, urmărindu-ne idealurile, indiferent de locul în care ne aflăm și de provocările contemporane, putem să dăm mai multă valoare prezentului și să privim încrezători asupra viitorului naţiunii noastre.

Dumnezeu să binecuvinteze România şi pe români oriunde s-ar afla!

Cu aleasă prețuire,
Deputat Mircea Lubanovici

Both comments and pings are currently closed.
Powered by WordPress