Dragi compatrioți,
Este un privilegiu și îmi face o deosebită plăcere ca astăzi, când sărbătorim Ziua Românilor de pretutindeni, moment festiv și de mândrie naţională, să adresez un salut călduros tuturor românilor.
Ca reprezentant al românilor care locuiesc în Colegiul 3 – Diaspora și Președinte al Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, din Camera Deputaților, cunosc sentimentele puternice de patriotism și eforturile deosebite pe care cei stabiliți departe de Patria Mamă le depun pentru conservarea tradițiilor și valorilor românești, prin intermediul unor comunități bine constituite și integrate ce îmbogățesc implicit cultura țărilor de adopție.
În acest moment de reflecție doresc să mulțumesc tuturor românilor care prin contribuţia lor au un rol important la promovarea imaginii României în lume, tuturor românilor care au făcut cinste României, acelor conaționali care ne-au onorat prin corectitudinea, genialitatea și hărnicia de care au dat dovadă câștigând respectul indiferent de locul în care au ales să trăiască, devenind cei mai eficienți ambasadori ai țării de origine, realizând importante punți de legătură între România și celelalte state ale lumii.
Pe această cale doresc să vă adresez tuturor sincere urări de bine, prosperitate și să aveți puterea neclintită de a crede în realizarea speranțelor dumneavoastră!
La mulți ani, români de pretutindeni!
Dumnezeu să-i binecuvinteze pe români, oriunde s-ar afla ei!
Cu aleasă considerație,
Deputat Mircea Lubanovici
Pe 22 aprilie 2015, în Camera Deputaţilor a fost votată iniţiativa care prevede că Ziua Românilor de Pretutindeni va fi sărbătorită în fiecare an în ultima duminică a lunii mai, iar în data de 8 mai Legea 101/2015 pentru modificarea Legii nr. 299/2007 a fost publicată în Monitorul Oficial.