Întrevederea deputatului Mircea Lubanovici cu membrii Romanian-American League din Florida

Deputatul de diaspora Mircea Lubanovici, Președintele Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, din Camera Deputaților, a efectuat o vizită de lucru în statul Florida unde a avut mai multe întâlniri cu oameni de afaceri, lideri de organizații, precum și lideri spirituali din cadrul comunității de români.
La întâlnirea de la Romanian-American League, președintele organizaţiei John Banu și membrii organizației au prezentat aspecte cu privire la comunitățile românești din statul Florida.

În deschiderea discuţiilor, deputatul Lubanovici a lăudat modul de organizare a consulatelor itinerante în Hollywood, Florida de către Ambasada României la Washington DC, cu sprijinul Romanian American League, iar domnul John Banu a evidențiat implicarea doamnei Consul general Ioana-Gabriela Costache și eficiența consulatelor itinerante în zonă, atât prin serviciile cât și prin asistența consulară oferită.

În cadrul întrevederii, deputatul de diaspora a prezentat modificările legislative și procedurale din domeniul electoral aplicabile persoanelor cu domiciliul sau reședința în străinătate și procedurile privind organizarea alegerilor parlamentare din 2016. În conformitate cu dispozițiile legale, românii din diaspora vor putea la alegerile parlamentare din toamna acestui an să opteze pentru una dintre următoarele trei posibilități de vot: prin corespondență (înscrierile în Registrul electoral cu au început la data de 1 aprilie 2016), votul la secția de votare aprobată de AEP (în localitățile unde există solicitări de vot, între 100 și 2000 de solicitanți, cetățeni români) şi votul tradițional (numai la misiunile diplomatice și institutele culturale ale României în străinătate).

Referindu-se la posibilitatea exprimării votului prin corespondență începând cu următoarele alegeri parlamentare, deputatul Lubanovici a subliniat faptul că Parlamentul, prin adoptatarea în 2015 a legii privind votul prin corespondență, după o luptă politică acerbă, a situat România în rândul țărilor civilizate care folosec de mai multă vreme această formă de vot. În acest context, deputatul Lubanovici și-a exprimat satisfacția cu privire la realizarea acestui mare deziderat, chiar dacă, așa cum a menționat domnia sa, forma actuală a acestei legi istorice este una perfectibilă. “Este un procedeu democratic meritat de cetățenii români din diaspora ca la viitoarele alegeri parlamentare să poată opta pentru modalitatea de vot pe care o doresc.” a mai precizat deputatul Lubanovici.

Întâlnirea cu reprezentanţii Romanian-American League a prilejuit reafirmarea importanței deschiderii unui Consulat General al României în Florida, acesta fiind unul dintre principalele proiecte pentru care s-au făcut demersuri și s-au purtat discuții cu reprezentanți ai Ministerului de Externe al României.
De asemenea, în cadrul dezbaterilor a fost subliniat rolul fundamental al școlilor românești din SUA care trebuie să fie o prioritate pentru români în vederea menținerii limbii, culturii și tradițiilor românești. În acest sens, deputatul Lubanovici susține o colaborare între Ministerul Educației din România și organizațiile românești din diaspora în vederea obținerii de abecedare și manuale pentru diferite niveluri de studiu, precum și o colaborare deschisă și eficientă în baza programelor concrete derulate de DPRRP, stabilirea şi consolidarea dialogului organizaţiilor româneşti cu instituţiile de profil şi identificarea unor proiecte de colaborare specifice.

Departamentul de comunicare
Bucureşti, 06 aprilie 2016

Both comments and pings are currently closed.
Powered by WordPress