Marţi, 9 februarie 2016, la şedinţa Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării, a fost invitat să participe domnul Dan Stoenescu – ministru delegat pentru relaţiile cu românii de pretutindeni. În cadrul şedinţei, care a fost condusă de deputatul Mircea Lubanovici – preşedintele comisiei, ministrul Dan Stoenescu şi-a exprimat dorinţa de colaborare permanentă şi susţinută cu membrii Comisiei şi a prezentat priorităţile strategice asumate pentru mandatul său.
În ceea ce priveşte îmbunătăţirea activităţii Departamentului Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, a fost menţionată lansarea platformei online de depunere a proiectelor de către mediul asociativ românesc şi elaborarea noului ghid de finanţare cu principalele facilităţi aduse: eliminarea plafoanelor valorice, eliminarea cerinţei de a nu se depune de o asociaţie mai mult de trei proiecte, simplificarea punctajului pentru analizarea proiectului, simplificarea prevederilor ce ţin de decontarea proiectelor, simplificarea procedurilor ce ţin de achiziţii şi eligibilitatea solicitantului şi posibilitatea ca avansul de 30% să se deconteze la finalul proiectului şi nu la primul decont parţial ca în anii anteriori.
Un alt obiectiv strategic asumat vizează întărirea legăturilor culturale cu comunităţile istorice româneşti. În acest sens au fost întreprinse vizite oficiale şi au fost începute demersuri privind înfiinţarea unor centre culturale/de informare româneşti în comunităţile istorice (Albania – K-orcea, Republica Moldova – Bălţi şi Chişinău, Ucraina – Ismail şi Serbia – Valea Timocului).
De asemenea, între priorităţile strategice prezentate de ministrul delegat, implementarea spaţiului comunicaţional comun România – Republica Moldova, ce îşi propune depăşirea barierelor informaţionale, are în vedere crearea unui Consiliu Consulativ Mass-Media România – Republica Moldova, acordarea unui regim de gratuitate pentru anumite ştiri furnizate presei din Republica Moldova, extinderea programelor cu drepturi de autor internaţionale şi organizarea unor stagii de pregătire pentru jurnaliştii din Republica Moldova.
Au mai fost menţionate în cadrul şedinţei o serie de iniţiative şi proiecte ce au ca termen de finalizare luna octombrie a acestui an. Printre acestea, transformarea Institutului Eudoxiu Hurmuzachi într-o instituţie academică europeană destinată sprijinirii românilor de pretutindeni, stabilirea unor pachete de consultanţă cu privire la accesarea fondurilor europene pentru românii din diaspora prin organizarea unor sesiuni de informare în parteneriat cu Ministerul Fondurilor Europene şi demararea unui program ce îşi va propune, prin fonduri europene, încurajarea şi sprijinirea românilor din străinătate să investească şi să se întoarcă în ţară.
Departamentul de comunicare