Întrevedere cu delegaţia din Parlamentul Irlandei

Luni, 2 noiembrie 2015, deputatul Mircea Lubanovici, preşedintele Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării, din Camera Deputaţilor, a avut o întrevedere cu membrii Comisiei comune pentru afaceri europene din Parlamentul Irlandei, condusă de domnul Dominic Hanningan, preşedintele Comisiei.

În deschiderea discuţiilor, a fost salutat stadiul actual, ascendent, al dialogulului politic româno-irlandez atât la nivel parlamentar cât şi guvernamental şi a fost exprimată dorinţa de menţinere a unei cooperări bilaterale puternice pe aspecte de interes comun.

În acest context a fost apreciat progresul înregistrat de relaţiile economice bilaterale, dezvoltarea comerţului dintre cele două ţări şi a fost subliniat rolul important al diasporei în întărirea relaţiilor dintre ţări, fiind încurajată promovarea şi menţinerea acestor relaţii, dar şi folosirea experienţei antreprenoriale a celor care aleg să se întoarcă în ţara de origine pentru îmbunătăţirea performanţelor economice şi dezvoltarea politicilor economice.

De asemenea, în cadrul întrevederii, s-au purtat discuţii pe tema votului prin corespondenţă, importanţa reprezentării diasporei în Parlament şi a posibilităţii celor din diaspora de a vota, fiind exprimată disponibilitatea părţii române de a aprofunda dialogul pe această temă după primele alegeri la care votul prin corespondenţă pentru românii din afara graniţelor ţării va fi aplicat.

Delegaţia irlandeză a fost compusă din Dominic Hannigan – preşedintele Comisiei pentru afaceri europene, alături de John Halligan, Eric Byrne, Derek Keating şi Fiona Cashin. Din partea Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării au participat deputaţii Mircea Lubanovici, Aurelian Mihai, Ovidiu-Cristian Iane şi Eugen Tomac.

Departamentul de comunicare

Both comments and pings are currently closed.
Powered by WordPress