Interesul Guvernului faţă de fondurile europene

Doamnelor şi domnilor deputaţi,
Doresc să vă aduc în atenţie subiectul problematic al absorbţiei fondurilor europene. După cum bine ştiţi, România înregistrează cea mai mică rată de absorbţie a fondurilor europene: avem o rată de 52%, cu 20 de procente sub media europeană. Ca şi cum această realitate nu ar fi suficientă, iată că în luna ianuarie a acestui an România nu a atras nici un ban de la Comisia Europeană!

Stimaţi colegi, suntem cu toţii de acord că fondurile europene constituie o sursă reală de modernizare şi progres al economiei şi societăţii româneşti. De altfel, unul din scopurile acestor sume vizează tocmai reducerea decalajelor regiunilor mai puţin dezvoltate faţă de cele bogate ale Uniunii Europene. Cum trebuie să reacţionăm însă în condiţiile în care Guvernul manifestă un profund dezinteres faţă de acest subiect, tăind investiţiile ori de câte ori este posibil şi îngreunând procesul de atragere a fondurilor europene?

Ţin să vă reamintesc că reprezentanta Comisiei Europene în România, Angela Filote, ne-a transmis clar că motivele pentru care ţara noastră performează atât de slab la acest capitol vizează “superbirocratizarea, hăţisul birocratic în procedurile de accesare a fondurilor europene, precum şi schimbarea regulilor în timpul jocului. Mă văd nevoit să adaug că şi reprezentanţii FMI au atras atenţia asupra acestui domeniu, declarând că se impun “investiţii publice mai eficiente, determinate de o absorbţie mai mare de fonduri UE”!

Din nefericire, toate aceste observaţii au fost tratate cu ironie de premier, iar ministrul Fondurilor Europene ne transmite cu un calm de invidiat că până la finalul acestui an România va atinge o rată de absorbţie de 80%. Nu pot să nu vă întreb, stimaţi guvernanţi, cum veţi reuşi să atingeţi acest obiectiv în condiţiile în care problemele de fond sunt aceleaşi şi, mai mult decât atât, nu faceţi nimic spre a le remedia?!

Deputat-PNL Mircea Lubanovici
17.02.2015

You can leave a response, or trackback from your own site.
Powered by WordPress