Interesele românilor trebuie să fie mai presus de interesele de partid

Cu îngrijorare afirm că suntem iarăşi într-un moment în care guvernanţii noştri influenţează negativ credibilitatea ţării. Deşi criza din Executiv e percepută ca fiind unul dintre subiectele de interes ale momentului, doresc să vă atrag atenţia asupra modului discreţionar în care sunt cheltuite fondurile publice. În urmă cu câteva zile Guvernul a adoptat o Ordonanţă de Urgenţă prin care s-a stabilit o nouă derogare de la legea care reglementează modul de folosire a Fondului de rezervă bugetară. Astfel, aţi reuşit evitarea Legii finanţelor publice locale şi v-aţi arogat dreptul ca, pe parcursul anului 2014, să transferaţi bani din Fondul de rezerva către autorităţile locale. Mai uimeşte astăzi pe cineva că aceşti bani vor fi repartizaţi de vicepremierul Liviu Dragnea?

Este ridicol ca într-un an în care avem atât alegerile europarlamentare, cât şi prezidenţiale, Guvernul să invoce motivul arieratelor şi al cheltuielilor urgente pentru alocarea aleatorie de bani pentru baronii locali! Să vă reamintesc că acelaşi lucru s-a întâmplat şi la sfârşitul anului trecut când, din cauza unui “ger arctic”, acelaşi vicepremier împărţea banii publici fără o prezentare publică a sumelor şi destinatarilor? Din nefericire, Guvernul Ponta va rămâne cunoscut pentru modul corupt prin care a susţinut interesele baronilor locali pentru a avea în funcţiune maşinăriile de partid aducătoare de voturi!

Creşterea economică de anul trecut, atât de invocată de guvernanţi, va rămâne una întâmplătoare dacă banii publici sunt repartizaţi “strategic” în momentele electorale, numai după culoarea şi susţinerea politică! Să mai adaug aici şi problema investiţiilor publice, în care guvernul este criticat încă din 2012 de către FMI şi Banca Mondială pentru lipsa unor criterii eficiente şi raţionale de prioritizare?

Stimaţi guvernanţi, aşa cum am susţinut şi în declaraţiile trecute, ţara are nevoie de un comportament responsabil de cheltuire a banilor publici. Asigurarea susţinerii baronilor locali în vederea alegerilor viitoare nu reprezintă o prioritate sau urgenţă naţională! Ne-aţi arătat încă o dată cum interesele de grup şi de partid sunt mai presus de cele ale românilor! Declar public că mă număr printre cei care aşteaptă cu nerăbdare un “ger arctic” şi în Educaţie sau Sănătate, poate aşa vor deveni şi aceste domenii de interes pentru dumneavoastră.

În mai mult de doi ani de zile de când sunteţi la guvernare v-aţi făcut cunoscuţi prin multiplele schimbări din ministere, prin angajări de personal fără competenţe în domeniu, prin crearea de agenţii şi posturi dedicate unor oameni de carton, uşor şantajabili! Toate acestea pe principiul facil că banii de la stat vin fără grija eficienţei, randamentului sau al controlului! Dar nu pot să nu vă întreb, stimaţi guvernanţi, în afară de cei pe care îi protejaţi atât de vizibil, ce aţi făcut pentru bunăstarea populaţiei? Ce vă recomandă pentru administrarea economiei, gestionarea investiţiilor publice, a sănătăţii sau învăţământului?

Pentru noi, cei care nu intrăm în jocul dumneavoastră, e clar că folosiţi fondurile publice doar pentru sprijinirea intereselor de grup şi a baronilor locali şi mai puţin a interesului public!

Mircea  Lubanovici, Deputat – PDL

04.03.2014

You can leave a response, or trackback from your own site.
Powered by WordPress