
Miercuri, 25 septembrie 2013, deputatul Mircea Lubanovici, preşedintele Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării, a avut o întrevedere cu reprezentanţi ai International Christian Business Association din Republica Coreea.
În deschiderea întâlnirii, deputatul Mircea Lubanovici a făcut o scurtă prezentare a activităţii comisiei şi a subliniat faptul că Republica Coreea este una dintre cele patru priorităţi strategice ale relaţiilor politice şi economice ale României cu ţările din Asia-Pacific, alături de R.P. Chineză, Japonia şi India.
La rândul său, deputatul Ovidiu Cristian Iane i-a încurajat pe reprezentanţii Asociaţiei de a investi în România, prezentând o serie de avantaje pe care le oferă ţara noastră. În acest sens, membrii comisiei au explicat că în ultima perioadă s-a extins şi s-a diversificat gama de produse româneşti exportate cu produse IT, componente electronice, material rulant, mobilier din lemn, sticlări etc. Construcţiile, ingineria civilă, industria constructoare de maşini, industria automobilelor, construcţiile navale, industria de apărare, agricultura, turismul, ştiinţa şi tehnologia, sunt alte domenii de cooperare sectorială.
De asemenea, Republica Coreea ocupă poziţia a doua ca destinaţie a exporturilor româneşti şi a treia ca sursă de importuri din regiunea Asia-Pacific. Importurile constau în principal din autoturisme, produse electronice şi echipamente de telecomunicaţii, metale şi articole din metale comune.
În domeniul cooperării cultural-ştiinţifice şi în sfera dezvoltării umane, participanţii la întâlnire au menţionat că la Universitatea Bucureşti funcţionează o catedră de limba coreeană, ca a doua specializare, iar la Universitatea de Studii Internaţionale Hankuk din Seul există o catedră de limbă şi civilizaţie românească. Universitatea Hankuk este înfrăţită cu Universitatea din Bucureşti, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, precum şi cu Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.
Întâlnirea avută cu reprezentaţii Asociaţiei a constituit un bun prilej pentru consolidarea relaţiilor bilaterale, precum şi întârirea schimburilor economice şi interculturale, au conchis membrii Comisiei.