GUVERNAREA PSD ÎN “INTERESUL” CETĂŢENILOR

Onorat Prezidiu, Doamnelor şi domnilor deputaţi,
Mă văd nevoit să remarc cum activitatea Guvernului din ultima perioadă este îndreptată strict către încurajarea şi implementarea de măsuri în scopuri pur electorale, ignorând în mod iresponsabil realităţile şi problemele ţării. Un exemplu care confirmă ce am spus vizează actuala rectificare bugetară, care este realizată după un singur principiu: renunţarea la investiţii şi cadourile acordate primăriilor prin suplimentarea fondurilor chiar înainte de alegerile prezidenţiale.

Având în vedere modul în care treburile ţării au fost administrate în ultimii doi ani, ne mai miră acest tip de acţiuni?

Stimaţi colegi, ni se spune zilnic în studiourile de televiziune de către reprezentanţii puterii că Guvernul încurajează şi susţine accesarea fondurilor europene. Ce face însă acelaşi Guvern chiar înainte de începerea campaniei pentru alegerea viitorului preşedinte? Reduce aproape 4 miliarde de lei din cheltuielile prin care sunt cofinanţate proiectele cu bani europeni! Să mai adaug că, din aceste cheltuieli, circa un miliard de lei sunt din domeniul autostrăzilor? Ne amintim cu toţii de prestaţia jalnică a fostului ministru al transporturilor, Dan Şova, pentru care atribuţiile postului pe care îl ocupa vizau doar atacurile politice şi nicidecum demararea proiectelor în infrastructură! Ce e cu mult mai grav este faptul că, la începutul acestui an, acelaşi Guvern a introdus acciza suplimentară de 7 eurocenţi pe litrul de carburanţi, premierul asigurându-ne în repetate rânduri că aceste sume vor fi direcţionate către marile proiecte de infrastructură. Proiecte care, iată, nici astăzi nu ne sunt cunoscute! Vedem însă unde se duc banii din taxele impuse cetăţenilor – către asigurarea susţinerii primarilor în viitoarea campanie. Acesta este modul în care actuala putere înţelege să guverneze în interesul cetăţenilor!

Mircea Lubanovici, Deputat-PDL
30.09.2014

You can leave a response, or trackback from your own site.
Powered by WordPress