Facultate fără Bacalaureat, instrument electoral?

Onorat Prezidiu, doamnelor şi domnilor deputaţi,

Prin declaraţia de astăzi doresc să condamn în mod public Ordonanţa de Urgenţă prin care Guvernul a aprobat intrarea tinerilor fără Bacalaureat în universităţi. Sub falsul pretext al admiterii în colegii li se permite elevilor care nu au reuşit să treacă examenul ce încheie studiile liceale să treacă în anul II universitar, cu recunoaşterea creditelor obţinute în această perioadă intermediară. Cu alte cuvinte, Guvernul recompensează incultura, mediocritatea, lipsa de motivaţie şi competenţe, dezinteresul pentru studiu şi muncă.

Membrii actualei guvernări au arătat în nenumărate rânduri “calităţile” pe care tocmai le-am enumerat (de la uşurinţa plagiatului până la lipsa evidentă de cultură a Ministrului Educaţiei), dar este pentru prima data în Uniunea Europeană când se acceptă admiterea în universităţi a tinerilor fără bacalaureat!

Stimaţi colegi, nu pot să nu vă întreb cine beneficiază de această măsură? În mod cert, nu elevii pentru care examenul de la finalul liceului înseamnă pregătire şi studiu timp de patru ani, iar rezultatele testelor confirmă volumul de muncă depus şi cunoştinţele dobândite! Aţi reuşit ca prin această Ordonanţă să anulaţi efectele benefice ale unui Bacalaureat ce răsplăteşte seriozitatea, nu copiatul şi slaba pregătire! Cu siguranţă această măsură nu ajută nici tinerii ce nu reuşit să atingă standardele minime pentru a trece examenul maturităţii. Şi cum se poate întâmpla aceasta când le spuneţi clar că nu contează performanţa sau studiul?

Este evident că beneficiarii direcţi ai iniţiativei dumneavoastră sunt aşa-numitele fabrici de diplome şi grupurile de interese ce susţin acest tip de universităţi, instituţii ce îşi vor suplimenta atât de uşor fondurile în aceste condiţii! Cum alegerile prezidenţiale sunt atât de aproape, ne mai miră o astfel de măsură?

Mulţumirea clanurilor universitare se traduce în voturi pentru actuala putere, chiar dacă asta înseamnă reducerea credibilităţii şi performanţei învăţământului românesc.

Mircea Lubanovici, Deputat-PDL
17.09.2014

You can leave a response, or trackback from your own site.
Powered by WordPress