Drepturi noi pentru persoanele care nu mai au cetăţenie română

Printre temele discutate săptămâna aceasta la Comisia pentru comunităţile de români din afara graniţelor se numără un proiect de lege care oferă anumite drepturi persoanelor care nu mai au cetăţenie română.

Sub titulatura sa oficială „Proiect de Lege privind acordarea unor drepturi persoanelor care nu mai au cetățenia română, dar care au fost persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri
(Plx 150/2013)”,
acesta are ca scop introducerea în legislaţie a unor drepturi pecuniare pentru anii de detenţie, deportare, prizonierat etc., prestaţii în natură şi facilităţi fiscale.

Considerând că această lege le ofera românior drepturile de merit, ea întăreşte legătura care există între ţară şi români, indiferent unde s-ar afla aceştia. În acest sens, propunerea a primit aviz pozitiv, făcându-se precizarea că ar trebui să fie luate în considerare şi persoanele afectate înainte de 23 august 1944, nu numai după 23 august, aşa cum este menţionat în Decretul-lege 118/1990 la care face referire prezentul proiect de lege.

Pentru mai multe detalii, vă rog să accesaţi Expunerea de motive.

 

 

You can leave a response, or trackback from your own site.
Powered by WordPress