Domnilor Parlamentari, de ce nu doriţi ca cei mulţi să hotărască?

Printre priorităţile actualei puteri s-a numărat „rezolvarea” problemei referendumului, de parcă românilor din ţară, ori a celor din străinătate, legea referendumului ar fi singurul lucru care ne lipseşte.

 

 

Declaraţie politică

  

  

 „Domnilor Parlamentari, de ce nu doriţi ca cei mulţi să hotărască?”

 

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

 

Printre priorităţile actualei puteri s-a numărat „rezolvarea” problemei referendumului, de parcă românilor din ţară, ori a celor din străinătate, legea referendumului ar fi singurul lucru care ne lipseşte.

Astfel, s-au trecut cu vederea probleme precum: şomajul, locurile de muncă, pregătirea şcolilor pentru începerea noului an şcolar, starea generală a sistemului de sănătate, precum şi alte nevoi urgente ale societăţii româneşti.

La ordinul majorităţii parlamentare a actualei puteri, s-a dat, în mare grabă, undă verde proiectului de lege privind referendumul, mai cu seamă referitor la aşa-numita problemă a pragului electoral de 50%, neţinând cont de argumentele prezentate de preşedintele ţării cu referire la unele elemente de neconstituţionalitate.

De fapt ce se doreşte prin modificarea legii?

La prima vedere un lucru destul de simplu – reducerea pragului electoral de la 50% la 30%, pentru validarea referendumului.

Această realitate naşte, însă, o legitimă întrebare: Domnilor, dacă aveţi o majoritate covârşitoare de peste 70% de ce vă mai îngrijoraţi? Mai mult decât atât, această modificare nu are în vedere nimic legat de administraţia centrală ori cea locală, sau legat de buna funcţionare a instituţiilor statului, singura ţintă fiind preşedintele României.

Doamnelor şi domnilor, nu credeţi că ar fi normal ca fiecare să poată fi demis cu voturile pe care le-a primit la alegeri, dar nu mai mult de 50%? Eu cred că aşa ar fi corect şi nimeni nu s-ar putea opune acestei realităţi.

Dar să vedem ce urmează. 23 octombrie 2013 este ziua în care Curtea Constituţională va lua în discuţie sesizarea Preşedintelui României Traian Băsescu cu privire la neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.3/2000, privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.

Şeful statului a formulat această sesizare denunţând, faptul că, acest act normativ conţine prevederi contrare principiilor constituţionale legate de exercitarea suveranităţii de către popor.

Cu alte cuvinte, în cuprinsul sesizării formulate de Preşedintele Traian Băsescu este susţinut faptul că legea este neconstituţională datorită opozabilităţii sale cu prevederile art. 1, alineatul (3) din Constituţia României: “România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate”, dar  şi a încălcării prevederilor art. 2 alineatul (1) şi (2) din Constituţie care stipulează următoarele: „Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum.Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.”

Şeful statului consideră că pragul de 50% prezenţă a cetăţenilor la referendum este o condiţie imperativă pentru validarea acestuia.

În încheiere aş dori să vă reamintesc ce s-a întâmplat în anul 2003 cu privire la modificarea Constituţiei în privinţa Preşedintelui.

Liderul „incontestabil” al PSD de atunci şi totodată premier al României, a dat „ordin” să fie făcută o modificare, care în aparenţă era în favoarea sa, însă, în realitate s-a întâmplat să fie în favoarea… altuia.

În lumina acestor evenimente, permiteţi-mi a vă sfătui de bine. Să învăţăm din greşelile altora pentru a nu le repeta, iar de aceste modificări să nu beneficieze…alţii, iar părerile de rău să fie de prisos.

 

Mircea Lubanovici, Deputat PDL Colegiul 3, Diaspora

You can leave a response, or trackback from your own site.
Powered by WordPress