Am avut onoarea de a participa în calitate de deputat de diaspora şi Preşedinte al Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării din Camera Deputaţilor la evenimentul dedicat implicării Diasporei în dezvoltarea României, organizat de Administraţia Prezidenţială şi găzduit la Palatul Cotroceni.
Evenimentul de marţi, 23 februarie 2016, denumit generic “Diaspora românească, vector de dezvoltare” a reunit decidenţi din administraţia publică, experţi şi membri ai corpului diplomatic, reprezentanţi ai mediului de afaceri, precum şi alte personalităţi din societatea românească.
În cadrul conferinţei s-a evidenţiat valoarea Diasporei româneşti pentru ţară, capital ce trebuie valorificat, dar şi resursă pentru dezvoltarea şi modernizarea României. De asemenea, a fost subliniată importanța creării unui cadru în care atenţia faţă de diaspora să devină o prioritate naţională, care să fie transpus în politici publice, programe şi proiecte.
Totodată, la întâlnirea de la Palatul Cotroceni a fost anunţată intenţia executivului de a lansa mai multe proiecte care-i vizează pe românii din străinătate. Printre acestea, crearea unei Agenţii pentru investiţii şi pentru promovare comercială în cadrul Ministerului Economiei şi a Mediului de Afaceri, având ca obiectiv stimularea implicării românilor din diaspora în parteneriate economice atât pentru investiţii străine în ţara, dar şi stimularea investiţiilor româneşti în străinătate, prin dezvoltarea parteneriatelor cu români care sunt deja bine înrădăcinaţi în mediul economic, socio-economic, din ţările partenere. De asemenea, pentru stimularea reîntoarcerii diasporei se au în vedere facilităţi de ordin administrativ în vederea accesării de fonduri europene pentru a investi în agricultură.
În cadrul evenimentului a fost exprimată dorinţa de dezvoltare a programului de burse pentru românii din diaspora, atât burse pentru formare, cât şi burse de cercetare pentru a stimula conectarea cercetării româneşti la performanţa unor laboratoare de cercetare internaţională.
Nu în ultimul rând a fost subliniată importanţa implicării diasporei în întărirea relaţiilor cu statele-gazdă, stimularea relaţiilor diplomatice şi de cooperare cu alte ţări printr-o conectare activă a instituţiilor statului românesc la comunităţile româneşti bine organizate.