Unele dintre cele mai importante obiective ale guvernarii Partidului Democrat Liberal au in vedere si sunt urmatoarele:
- asigurarea conditiilor institutionale si financiare pentru sustinerea familiilor tinere, reducerea abandonului copiilor, precum si combaterea violentei in familie;
- cresterea calitatii vietii copilului in mediile defavorizate si respectarea standardelor minime de calitate in toate serviciile speciale acordate copilului in dificultate;
- asigurarea echilibrului socio-economic al familiilor din mediul urban si rural, al familiei si persoanelor de varsta a treia, al persoanelor cu dizabilitati si al familiilor;
- diminuarea discriminarilor de orice natura.
In calitate de deputat in Colegiul nr.3 – Diaspora si avand ca zona de reprezentare Statele Unite ale Americii, am initiat un parteneriat romano-american, vizand cresterea calitatii serviciilor sociale. In acest sens, am organizat o delegatie formata din sapte reprezentanti ai Directiei de Asistenta Sociala si Protectia Copilului din cadrul Primariei sectorului 6, delegatie care se afla in momentul de fata in Statele Unite pentru un schimb de experienta, care va dura zece zile.
Delegatia are ca obiective: vizitarea mai multor centre sociale de tipul “centre de educatie si consiliere”, “centre sanitare”, “centre pentru protectia persoanelor defavorizate si cu dizabilitati”, “centre pentru dezintoxicarea persoanelor care au consumat droguri”, “adaposturi pentru persoanele varstnice”, precum si cantine sociale care deservesc peste 20 de mii de persoane saptamanal.
Angajatii sectorului 6 vor vizita aceste centre sociale in orasele: Sacramento, Los Angeles si New York. De asemenea, delegatia va avea intalniri cu reprezentantii comunitatilor romanesti din zonele respective. Initierea acestor tipuri de parteneriate in aceste schimburi de experienta au ca principale obiective urmatoarele:
- cresterea eficientei structurilor institutionale;
- sustinerea participarii active a societatii civile la furnizarea serviciilor sociale si stimularea voluntariatului;
- rationalizarea diferitelor tipuri de asistenta sociala acordate atat familiilor, cat si persoanelor fizice
Va multumesc.