Doamnelor si domnilor deputati,
În calitate de deputat ales în Colegiul nr.3 – Diaspora, doresc sa-mi exprim sprijinul personal pentru orice modificare a legislatiei, ori chiar a legii fundamentale a statului român, de natura sa îmbunatateasca situatia României, pe plan politic, economic si social.
Dupa cum se cunoaste, Presedintele Traian Basescu a transmis Curtii Constitutionale proiectul legii de revizuire a Constitutiei, pentru verificarea respectarii dispozitiilor constitutionale.
Salutam proiectul legii de revizuire a Constitutiei trimis de seful statului catre Parlament, care poate duce la consolidarea statului de drept în România! Consideram, din acest motiv, justificata declaratia Ambasadorului SUA la Bucuresti, Excelenta Sa, dl Mark Gitenstein, care afirma: “Dorinta autoritatilor române de consolidare a modului de administrare a justitiei din România în lupta împotriva coruptiei este laudabila. Esentiale în realizarea acestui efort sunt amendamentele constitutionale care prevad posibilitatea punerii sub sechestru si a confiscarii bunurilor dobândite ilicit”.
Pornind de la premisele pozitive determinate de iesirea României din recesiune, fapt recunoscut si de expertii economici internationali, consider ca multe dintre prevederile proiectului de revizuire a Constitutiei ofera semnale pozitive pentru investitorii români si straini, prin trecerea luptei anti-coruptie la un nivel superior, mult mai eficient si mai ferm.
În actuala conjunctura social-economica interna, cresterea încasarilor bugetare din recuperarea activelor provenite din averi realizate pe cai ilicite, precum si reintroducerea lor în circuitul economic pentru cresterea economica, se dovedeste a fi spre binele contribuabilului român.
Nu trebuie, desigur, uitat ca nu cu mult timp în urma, Curtea Constitutionala a decis, ca sunt neconstitutionale anumite prevederi din proiectul legii de revizuire a Constitutiei trimis de seful statului. Personal, subscriu la opinia Ambasadorului SUA la Bucuresti, care apreciaza initiativa de amendare a legii fundamentale a Presedintelui României, dl Traian Basescu si considera ca hotarârea Curtii nu numai ca împiedica acest efort ci, mai mult, “în numele drepturilor fundamentale”, îndeparteaza aceasta decizie de popor. Sustin reforma statului român si consider ca aceste modificari sunt necesare si benefice dezvoltarii sanatoase a statului Român precum si pentru cetatenii români.
Dumnezeu si binecuvineteze România!
Va multumesc pentru atentie,
Deputat – Mircea Lubanovici, Colegiul 3 Diaspora