Cum încurajează Guvernul investiţiile străine în România?

Prin declaraţia de astăzi doresc să atrag atenţia asupra modului în care ţara noastră este percepută de către potenţialii investitori străini. România are nevoie reală de investiţiile străine, însă, în ciuda declaraţiilor încurajatoare ale membrilor Guvernului în acest sens, vedem că nu s-a înregistrat nici un progres, ba dimpotrivă! Astfel, potrivit datelor BNR, anul trecut ţara noastră a atras 2,426 miliarde de euro, în scădere cu 10,6% faţă de 2013, când volumul total atras a fost de 2,713 miliarde de euro.

După cum bine ştiţi, Frank-Walter Steinmeier, ministrul de externe al Germaniei, a efectuat luni, 9 martie, o vizită în România. Într-un interviu acordat presei, dumnealui a afirmat că, deşi ţara noastră prezintă avantaje, există o serie de factori care afectează negativ deciziile investitorilor. Iar acestea vizează aspecte referitoare la “infrastructură, siguranţă juridică, licitaţii publice echitabile, precum şi o administraţie eficientă”.

Cu alte cuvinte, deşi România este competitivă prin forţa de muncă bine pregătită, atractivitatea ei pentru investitorii străini scade din cauza modului prost în care este administrată! Faptul că în 2014, an electoral, au scăzut cu zece procente investiţiile străine, confirmă ceea ce am spus în nenumărate rânduri: actuala putere este interesată strict de momentul alegerilor şi răsplătirea baronilor locali, şi mai puţin de guvernare şi de administrarea cu bună-credinţă a treburilor ţării!

Un semnal de alarmă în acelaşi domeniu l-a transmis şi Eric Stewart, preşedintele Consiliului de Afaceri Americano – Român, care a declarat răspicat că, pentru investitorii străini, esenţiale sunt aspectele ce vizează “predictibilitatea, stabilitatea şi transparenţa”. De asemenea, dumnealui a atras atenţia şi asupra impredictibilităţii legislative şi a modului în care Guvernul înţelege să implementeze legi ce afectează mediul de business, fără consultări prealabile cu acesta.

Stimaţi colegi, trebuie să adaug un alt aspect semnificativ: în ambele interviuri ni s-a transmis ideea că, deşi România este un partener geostrategic important, colaborarea militară dintre state nu atrage automat şi interesul investitorilor străini. La nivel mondial, concurăm cu peste 200 de ţări pentru atragerea de investiţii, aşa încât nu pot să nu vă întreb, stimaţi guvernanţi, care este avantajul nostru competitiv?

În condiţiile în care principalele noastre dezavantaje derivă din acţiunile guvernamentale, cum intenţionează actuala putere să corecteze aceste aspecte? Mai mult decât atât, în afara vizitelor oficiale ale premierului în alte state, care au fost acţiunile concrete ale Guvernului în vederea stimulării investiţiilor străine? Şi care sunt măsurile actuale în acest sens? Sau puterea ignoră aceste aspecte, ocupată fiind cu pregătirea alegerilor parlamentare de anul viitor?!

Deputat PNL Mircea Lubanovici
10.03.2015

You can leave a response, or trackback from your own site.
Powered by WordPress