Doresc să vă aduc în atenţie subiectul muncii la negru în România. Astfel, conform ultimului Eurobarometru, România se numără printre ţările europene cu cel mai mare procent de angajaţi plătiţi în afara sistemului legal. După estimările Consiliului Fiscal, în 2013 aproximativ 1,45 de milioane de români munceau la negru. Aceste date sunt confirmate şi de Rapoarte ale Băncii Mondiale, conform cărora munca fără forme legale este încurajată de ponderea mare a taxelor şi impozitelor din veniturile angajaţilor. Concret, evitarea plăţii contribuţiilor la asigurările sociale reprezintă 24% din evaziunea fiscală totală din România. Aceasta în condiţiile în care România are una dintre cele mai dezvoltate economii subterane din Uniunea Europeană cu circa 30% din PIB!
În aceste condiţii, nu pot să nu vă întreb, stimaţi guvernanţi, care sunt măsurile dumneavoastră concrete pentru limitarea acestui fenomen?
Din nefericire, cu toţii ne bucurăm de omniprezenţa dumneavoastră în studiorile de televiziune, în timp ce administrarea ţării şi rezolvarea problemelor sunt amânate! Bineînţeles, unele dintre ele – cum ar fi creşterea minimală a pensiilor – sunt luate în considerare, strategic, cu puţin timp înainte de alegeri! Şi să nu uităm de favorurile şi cadourile pentru grupurile de interese din teritoriu! De parcă puteţi păcăli românii cu asemenea măsuri electorale când cifrele şi datele statistice arată clar lipsa de performanţă a acestui Guvern!
Mă văd nevoit să vă adresez un apel la responsabilizare! Adevăratele probleme ale ţării trebuie tratate cu seriozitate şi bună-credinţă pe durata întregului mandat al Guvernului, nu doar în momentele electorale! Şi, din păcate, lupta cu economia subterană este una pe care aţi abandonat-o în favoarea apariţiilor televizate.
Deputat-PDL Mircea Lubanovici
25.03.2014