De mai bine de 9 ani de zile auzim vorbindu-se despre implementarea “popularului” card de sănătate. Este, sau nu, în realitate, cardul de sănătate un pas spre un sistem sanitar mai performant și corect?
Declaraţie politică
Cardul de sănătate – trecut, prezent sau viitor?
Doamnelor și domnilor deputați,
În declarația mea de astăzi aș dori să vă rețin atenția asupra unui subiect important, aparținător al sistemului sanitar din țara noastră, cardul de sănătate.
Problema necesității apariției unui card de sănătate s-a ridicat încă din anul 2004, în timpul guvernului condus de domnul prim-ministru Tăriceanu.
Propunerea unui astfel de card avea la bază instiuirea unui sistem anti-fraudă, dar și conferirea de informații ample despre pacienți, într-un mod ușor accesibil și rapid. Ideea a prezentat, inițial, interes pentru mulți ofertanți, ca mai apoi tot acest interes să dispară într-un mod subit.
Motivul? De vină este considerată a fi însăși ideea centrală a acestei propuneri: combaterea neregulilor într-un sistem despre care se poate spune cu uşurinţă că este rudimentar, în care rețetele pacienților ajungeau și ajung în saci la Casa de asigurări.
Așadar, de mai bine de 9 ani de zile auzim vorbindu-se despre “popularul” card de sănătate, pe care fiecare român ar fi trebuit să îl dețină și să îl utilizeze încă de acum 6 ani.
Legea Sănătății din 2006 prevedea concret faptul ca, până la finele lui 2007, toți românii să intre în posesia acestui card și să îl folosească corespunzător destinației sale. Dar acest lucru nu a avut loc nici până în ziua de astăzi, vina aparținând, deopotrivă, principalilor actori implicaţi: Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate.
Nu este nimănui necunoscut fapul că aceștia nu numai că nu și-au asumat insuccesul proiectului, ba mai mult s-au blamat reciproc pentru nefinalizarea sa. Din punct de vedere pecuniar, cardurile de sănătate au costat statul român aproximativ 50 de milioane de euro, concretizate în materiale şi soft, care stau, bineînțeles nefolosite.
De multe ori subiectul cardului de sănătate a fost perceput ca unul extrem de negativ, prin prisma unor ipoteze precum utilizarea destul de dificilă a acestora, invesițiile mari în cititoarele de carduri, concepțiile românilor vis-a-vis de folosirea unui alt tip de card pe lângă cele de credi ori debit, precum și alte asemenea opinii.
Totuși, ideea inițială a controversatului proiect a fost cea de a institui un soi de control al pacientului asupra medicului prin aducerea la cunoștința superiorilor sai a gradului de satisfacție al pacienului în urma consultației.
De asemenea, se îngrădea și posibilitatea ca medicul să raporteze alte servicii decât cele efectuate.
Stimaţi colegi, este evident faptul că părerile sunt împarţite. A fost, sau nu, un proiect bun? Mai poate fi implementat integral? Sunt întrebări la care doar reprezentanţii Ministerului Sănătăţii ne pot răspunde.
Eu, în schimb, am o singură întrebare pentru dumneavoastră: “Este, sau nu, în realitate, cardul de sănătate un pas spre un sistem sanitar mai performant și corect?” Daca da, atunci de ce nu îl implementăm aşa cum trebuie?
Din experienţa pe care o am, consider ca este timpul şi pentru noi să intrăm în normalitate şi să implementăm corespunzător cardul de sănătate în timpul cel mai scurt posibil. Prin aceasta vom evita multe fraude, pacienţii vor beneficia de un sistem mai eficient şi în cazuri de urgenţă majora multe vieţi vor putea să fie salvate prin informaţiile pe care doctorii le vor avea despre pacient.
Vă mulţumesc pentru atenţie şi aştept cu interes ca sistemul sanitar din România să se alinieze sistemelor medicale din alte ţări dezvoltate şi, astfel, să intre în normalitate!