
Astazi, 27 Septembrie 2011, deputatul Mircea Lubanovici, secretarul Comisiei parlamentare pentru comunitatile de romani din afara granitelor tarii, alaturi de membrii Comisiei, au avut o intrevedere cu Ambasadorul Italiei la Bucuresti, Excelenta Sa Mario Cospito.
Principalele doua aspecte abordate in cadrul intalnirii au vizat problemele cu care se confrunta comunitatile de romani din Italia, care in prezent cuprind aproximativ un milion de cetateni romani si potentialele domenii de colaborare intre autoritatile romane si cele italiene.
Xenofobia, campaniile negative care au ca tinta romanii din Italia, munca la negru a acestora, recunoasterea studiilor superioare efectuate in Romania si echivalarea lor in Italia au fost aduse in atentia ambasadorului, fiind principalele dificultati care reclama gasirea unor solutii comune.
Deputatul Mircea Lubanovici a transmis felicitarile sale autoritatilor italiene pentru recunoasterea juridica oficiala a Bisericii Ortodoxe Romane si a subliniat necesitatea ca acest proces sa fie grabit si in cazul Bisericilor neoprotestante din teritoriu.
Totodata, domnia sa a adus in discutie problema impozitarii donatiilor facute de romani catre Bisericile Romane din Italia, punand in evidenta faptul ca aceasta situatie creeaza o inechitate, tinand cont ca donatiile catre Biserica Catolica Italiana nu sunt supuse impozitarii.
De asemenea, deputatul a inaintat ambasadorului propunerea de a demara un proiect care sa vizeze sustinerea si dezvoltarea mass-mediei romanesti din Italia. Televiziunea si presa scrisa reprezinta factori importanti in mentinerea, consolidarea si dezvoltarea legaturilor cultural – spirituale cu statul roman, a mai subliniat domnia sa.
In cadrul discutiilor Excelenta Sa Mario Cospito, a apreciat ca pozitiva prezenta romanilor in Italia, insa a accentuat necesitatea integrarii depline a acestora in Peninsula.
Dl. Ambasador Cospito a tinut sa transmita ca Italia nu are nicio intentie de a introduce restrictii pe piata muncii sau de limitare in vreun fel a liberei circulatii a cetatenilor romani, si ca intelege criza fara precedent cu care Spania se confrunta.
Intalnirea s-a finalizat cu acordul ambelor parti si perspectiva unei noi vizite pentru elaborarea calendarului comun de activitati pentru anul viitor, care sa vina in sprijinul proiectului de organizare, în 2012, a Anului Romaniei in Italia, un proiect de promovare culturala a tarii noastre in Peninsula.