Măsuri adoptate de Guvern pentru buna organizare şi desfăşurare a alegerilor parlamentare

Guvernul a aprobat completari la legislația electorală, pentru a facilita exercitarea dreptului de a alege pentru cetățenii români cu domiciliul sau resedința în străinătate în perspectiva alegerilor parlamentare care se vor desfășura în data de 11 decembrie 2016.

Prin Ordonanta de Urgenta adoptată de Guvernul României din data de 31 august a.c., au fost completate prevederile Legii nr.208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților și Legea nr.288/2015 privind votul prin corespondență, măsurile adoptate îndreptând obstacolele tehnice în calea exercitării dreptului la vot, fără a schimba filozofia și principiile de baza ale legislației electorale.

Cetățenii cu drept de vot din străinatate se vor putea înscrie în Registrul electoral trimițând la ambasade și consulate cererea și copiile după documentele care atesta domiciliul sau reședința în afara granițelor, și prin intermediul poștei electronice. Read more »

31 August, ZIUA LIMBII ROMÂNE

Dulcele grai românesc, darul cel mai de preț pe care s-a întemeiat sentimentul nostru național, este fundamentul identității naționale a românilor de pretutindeni și liantul care ne unește peste timp și spațiu.

În această zi în care sărbătorim împreună cu frații noștri de peste Prut “Limba noastră cea română”, gândurile pline de recunoștință se îndreaptă în primul rând către cei care au contribuit de-a lungul timpului la păstrarea și promovarea limbii române, care, așa cum menționa Vasile Alecsandri, “este tezaurul cel mai prețios pe care-l moștenesc copiii de la părinți, depozitul sacru lăsat de generațiile trecute și care merită a fi păstrat cu sfințenie de generațiile care-l primesc.” Read more »

Youth Choir Philadelphia – Portland, vizită în Parlamentul României

Luni, 4 iulie 2016, deputatul de diaspora Mircea Lubanovici, preşedintele Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării, din Camera Deputaţilor, împreună cu domnul Petre Guran, Secretar de Stat la Departamentul politici pentru relația cu românii de pretutindeni (DPRRP) din cadrul Ministerului Afacerilor Externe şi domnul Liviu Axinte, președintele Comunității Regionale Penticostale Suceava, au primit la Palatul Parlamentului membrii corului de tineret din U.S.A – Youth Choir Philadelphia – Portland. Read more »

Un nou abuz al justiției asupra unor cetăţeni români, de data aceasta din Finlanda!

Semnalăm tuturor autorităţilor române un alt caz de încălcare gravă a drepturilor omului ale unui cetățean român: o mamă a trei copii – dna Camelia Smicală-Jalaskoski – ce locuiește în Finlanda – este victima unor grave abuzuri din partea justiției și poliției finlandeze, precum și a Serviciului de protecție a copilului din Finlanda – Lastensuojelu. Read more »

Cazul Barbu dezbătut în Comisia pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării din Camera Deputaților

Deputatul Mircea Lubanovici, preşedintele Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării, împreună cu membrii Comisiei l-au primit marți, 28 iunie 2016, în audiență pe domnul Florin Barbu, românul ai cărui copii au fost preluați de autoritățile engleze și, mai grav, în data de 20 iunie a.c., judecătorii englezi au decis ca cei doi copii să fie dați spre adopție. Read more »

Congresul şi Consiliul Românilor de Pretutindeni la început de drum

Onorat Prezidiu, doamnelor şi domnilor deputaţi,
Prin declaraţia de astăzi doresc să aduc în atenţie evenimentul care s-a desfăşurat zilele trecute la Palatul Parlamentului, este vorba de mult aşteptatul Congres al Românilor de Pretutindeni, la care am participat.

Doresc să menţionez şi pe această cale şi să amintesc tuturor că atât Partidul Naţional Liberal din care fac parte, cât şi personal, încă de la începutul mandatului meu, în calitate de deputat, reprezentant al românilor din Colegiul 3 – Diaspora, dar şi de Preşedinte al Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării, am promovat şi am dorit să se organizeze Congresul Românilor de Pretutindeni, în conformitate cu dispoziţiile Legii 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, în scopul unei reprezentari cât mai eficiente, precum şi pentru întărirea legăturilor dintre reprezentanţii instituţiilor statului român cu diaspora. Read more »

Vizita de lucru în Statul Israel

În perioada 21-23 iunie 2016, o delegaţie a Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării din Camera Deputaţilor, condusă de domnul deputat Mircea Lubanovici, preşedintele comisiei, a efectuat o vizită în Statul Israel. Din delegaţie au mai făcut parte domnul deputat Mihai Deaconu, secretar, precum și domnul deputat Aurelian Mihai şi doamna deputat Elena Ramona Reuer, membri ai comisiei. Read more »

AgroDiaspora – program destinat românilor din străinătate

Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni (DPRRP), în colaborare cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), au inaugurat în perioada 8-10 iunie 2016 programul AgroDiaspora, dedicat informării cu privire la accesarea fondurilor europene din domeniul agriculturii de către cetăţeni români care locuiesc şi muncesc în străinătate. Read more »

Powered by WordPress